Andreea si Marius, doi tineri extrem de amuzanti, au vrut o sedinta foto intr-o locatie mai altfel. Si au avut-o… dar nu cum am planuit!

Locatia castigatoare a fost Transfagaran. Am stabilit o zi, ne-am intalnit si am plecat catre Transfagarasan. Atmosfera super in masina, cu glume si muzica pana cand ajungem aproape de zona cu serpentine. Incepe usor ploaia. Daca optimismul ar fi o persoana acea ar fi cu siguranta Marius. „Hi, hi, hi se scutura norii ca sa fie frumos extra pentru noi.” Inaintam noi ce inaintam in drum, incepe ploaia si mai tare: „Ce v-am zis eu ca se scutura norii, nu vor mai avea niciun strop de apa pana sus.” Au inceput glume cu „lasa ca avem umbrela de difuzie si se asorteaza cu rochia Andreei!”. Inaintam in drum, intr-adevar trece ploaia, ramane doar o burnita deasa, ceea ce a alimentat optimismul lui Marius. „Ce v-am zis eu ca am comandat vreme faina!” Starea de zen nu a durat decat vreo doua curbe cand dupa curba apare ceata. Insa nu o ceata firava si timida, o ceata cu personalitate si experienta, de abia vedeam drumul. Stiind ca mai este ceva pana la Balea, speram ca ceata ramane jos si nu urca cu noi insa pe masura ce inaintam in drum tot mai liniste se facea, si tot mai liniste. Ceea ce a inceput cu ” Ceata! Fain! O noua provocare!” s-a terminat cu o masina parcata in parcarea de langa restaurantul din varf (asa speram ca am nimerit parcarea) si cu o ceata care inghitise la propriu restaurantul care nu era decat la cativa metri de noi.

Burnita + ceata = noi in restaurant cu un ceai in fata, cu telefoanele conectate pe vreme. Era cca 1.30. „La 2 se anunta soare!”, a zis unul dintre noi. Jumatate de ora am stat in restaurant, asteptand dupa soarele promis. Evident ca soarele nu avea niciun orar precis pe care trebuia sa il respecte. Nu a iesit. Am coborat deznadajduiti cu gandul sa mergem spre Sambata.

Ne urcam in masina si pornin. Coboram una, doua serpentine la a treia ii zic lui Doru: „Parca se ridica putin ceata!” Intr-adevar incepea usor sa se ridice. Era o singura curba cu ceva vizibilitate. „Acum sa vedem cine a facut armata! Repede jos si incepem! 🙂 ” Am tras cateva cadre, se vedea cu ochiul liber cum se ridica ceata, tot coboram cate o serpentina, mai urcam una in functie de vizibilitate. La un moment dat chiar aveam tupeu sa credem ca o sa se vada cabana si lacul insa aici s-a oprit norocul nostru. Am avut parte de vreo 10 minute fara ceata, dupa care o ceata extrem de deasa a acoperit si punctul de vizibilitate pe care il aveam.

Ce a iesit, gasiti mai jos.